Cabinetul de miniștri a aprobat noul regulament privind activitatea prestatorilor de servicii de încredere calificați. Potrivit autorităților, aprobarea documentului va permite lansarea serviciului ”MobiSign” - o soluție de identitate electronică bazată pe aplicații mobile, instrument de autentificare în mediul digital și semnare a documentelor electronice.

”Avantajele MobiSign constau în faptul că utilizatorii vor evita necesitatea de a folosi semnături fizice sau alte forme de autentificare tradiționale, oferind o soluție sigură și simplă pentru autentificarea digitală. Această soluție va fi deosebit de utilă pentru diaspora și investitorii străini care doresc să acceseze servicii și tranzacții online în țara noastră” a menționat vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Noul regulament privind activitatea prestatorilor de servicii de încredere reglementează modul de solicitare, acordare, suspendare, retragere și reluare a valabilității certificatului de acreditare; păstrarea actelor aferente procedurii de acreditare și înregistrare a prestatorilor de servicii de încredere; organizarea activității prestatorilor de servicii de încredere.