Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a venit cu mai multe propuneri la proiectul Hotărârii Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024.

Sindicaliștii declară că susțin introducerea stimulentelor fiscale pentru agenții economici care acordă facilități salariaților în scopul menținerii acestora în câmpul muncii. Suplimentar, CNSM consideră necesară completarea art. 19 lit. a3 al Codului fiscal nr.1163/1997, astfel încât să fie deductibile stimulentele sub formă de cadouri, vouchere etc., cu prilejul tuturor sărbătorilor indicate la art. 111 al Codului muncii, nu doar de Crăciun și Paște.

Propunerile CNSM la proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2024) mai includ:

  • Majorarea scutirilor la impozitul pe venit al persoanelor fizice cu cel puțin rata inflației de 43,7% pentru perioada 2022-2023 (30,2% în anul 2022 și inflația prognozată pentru anul 2023 – 13,5%);
  • Restabilirea scutirii acordate pentru soț/soție și stabilirea scutirii majore acordate soției (soțului) în aceeași mărime ca și scutirea personală majoră;
  • Deducerea cotizațiilor de membru de sindicat (în mărime de 1%);
  • Includerea în categoria surselor de venit neimpozabile a indemnizației de eliberare achitată în conformitate cu prevederile art.186 din Codul muncii și a ajutorului material acordat de angajator, neimpozitarea integrală a ajutorului material acordat din mijloacele sindicatelor;
  • Includerea sindicatelor și patronatelor în categoria beneficiarilor de desemnare procentuală;
  • Scutirea de achitare a contribuțiilor de asigurări sociale de stat a tichetelor de masă și indexarea plafonului deductibil;
  • Scutirea de plata impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală a plăților efectuate de angajator în favoarea salariatului pentru acoperirea cheltuielilor suportate de ultimul în desfășurarea muncii la domiciliu și muncii la distanță, precum și deducerea acestora în scopuri fiscale;
  • Deducerea de la impozitare a cheltuielilor pentru medicamente, investigații medicale, intervenții chirurgicale, neacoperite de fondul de asigurări obligatorii de asistență medicală;
  • Scutirea de TVA a gazelor naturale și gazelor lichefiate și a produselor alimentare; articolelor din tricotaj; zahărului din sfecla de zahăr; produselor cosmetice și produselor de mașini agricole, produse de producătorii autohtoni;
  • Restabilirea dreptului la o reducere de 15% din suma impozitului pe bunurile imobiliare pentru contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs, anterior termenului stabilit de legislație;
  • Excluderea taxei pentru înregistrarea de stat a organizației sindicale pentru obținerea statutului de persoană juridică.