Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista celor 91 de agenți economici incluși în planul de control fiscal pentru luna iunie. Aceasta a fost aprobată prin Ordinul nr.303 al SFS din data de 2 iunie și prevede efectuarea controalelor prin diferite metode: verificare totală, parțială, tematică sau prin contrapunere.

Amintim că, potrivit Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2021, SFS operează cu opt categorii de riscuri (generale, riscuri specifice, riscuri aferente TVA și riscurile de conformare fiscală aferente agenților economici contribuabili mari, persoane fizice etc.), incluse în Registrul riscurilor de neconformare, acestea fiind luate în calcul la determinarea necesității efectuării verificării unui agent economic. Entitățile care se regăsesc în lista pentru luna iunie au acumulat un scor de risc de la 13 la 60 puncte, scrie monitorul.fisc.md

Gestionarea riscurilor de conformare este un proces continuu orientat spre identificarea acestora în activitatea contribuabililor și aplicarea celor mai simple și mai eficiente tratamente pentru a le atenua și a spori nivelul de conformare fiscală voluntară, se spune în Programul menționat supra.