O fată de opt ani din Florida va primi o compensație de 800.000 de dolari ca daune din partea McDonald’s după ce s-a ars grav cu un McNugget de pui care i-a căzut accidental pe picior, scrie digi24.ro.

Bucata de pui ”periculos de fierbinte” a ars-o pe Olivia Carabella pe picior în 2019 după ce și-a deschis meniul Happy Meal în mașină la un drive-thru McDonald’s din Tamarac, în statul Florida. Pe atunci, Carabella avea doar patru ani.

Familia a cerut 15 milioane de dolari daune la proces. Juriul care s-a ocupat de caz a dat o sentință inițială împotriva McDonald’s prin care concluziona că lanțul de restaurante este responsabil pentru vătămare și trebuie să plătească daune. Un alt juriu, din comitatul Broward, în Florida, a deliberat vreme de mai puțin de două ore înainte de a ajunge la verdictul cu privire la suma pe care franciza trebuie să o plătească familiei copilului.

Carabello va primi 800.000 de dolari ca daune din partea McDonald’s și a proprietarei francizei, Upchurch Foods, pentru ”durere, suferințe și angoasă mentală, 400.000 de dolari pentru anii trecuți și încă 400.000 pentru viitor”.

”Sunt fericită că juriul a auzit vocea Oliviei și că a luat o decizie dreaptă. Sunt mulțumită de asta. Sincer, nu aveam nicio așteptare, așa că asta e mai mult decât drept pentru mine”, a spus mama fetei, Philana Holmes. Holmes a mai spus că fiica ei a rămas cu o cicatrice după arsură și că își dorește mult să o poată îndepărta chirurgical.

La tribunal, familia fetei a arătat membrilor juriului piciorul rănit al copilei și au pus o înregistrare audio cu țipetele ei la momentul în care s-a rănit.

McDonald’s fusese, anterior, de acord să plătească 156.000, argumentând că suferința copilului s-a încheiat după vindecarea rănii, la trei săptămâni de la incident.