Republica Moldova și-a luat angajamentul ca până în 2030, consumul de energie din surse regenerabile să ajungă la cel puțin la 27% din consumul total. Și asta după ce Consiliul Ministerial al Comunității Energetice a aprobat, pentru părțile contractante, inclusiv pentru Republica Moldova, țintele în domeniul decarbonizării către anul 2023.

Ce face statul pentru a atinge obiectivul?

Ministerul Energiei a elaborat și promovează proiectul Planului Național Integrat privind Energia și Clima, care este un document de politici elaborat în conformitate cu prevederile Regulamentului Uniunii Europene nr. 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice și stabilește obiectivele și politicile în materie de energie și climă către anul 2030, dimensionate urmare a unei modelări comprehensive a sistemului electroenergetic național și evoluției acestuia.

Prin urmare, rezultatele modelării au servit la dimensionarea cotelor maxime de capacitate care urmează a fi susținute prin intermediul schemelor de sprijin prevăzute de Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, mai exact mecanismul de sprijin ”preț-fix”.

Notă: Potrivit art. 35 din Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, ”prețul-fix” este stabilit în cadrul licitației,  pentru producătorul eligibil care deține sau urmează să dețină o centrală electrică/centrale electrice cu o putere electrică instalată/cumulată mai mare decât limita de capacitate stabilită conform art. 10 lit. e), din aceeași lege.

Pentru perioada anilor 2024-2025, autoritățile din domeniu au planificat o singură procedură de licitație pentru oferirea statutului de producător eligibil mare, cu condiția ca în urma licitației să fie adjudecată întreaga capacitate alocată pentru mecanismul de sprijin ”preț-fix.” Potrivit estimărilor Ministerului Energiei, deschiderea etapei de recepționare a ofertelor este preconizată să aibă loc în perioada mai – iulie 2024, iar până în luna mai să aibă loc toate procedurile aferente organizării licitației (publicarea anunțului privind inițierea procedurii de licitație, consultarea documentației cu părțile interesate, etc.)

Capacitatea pentru tipurile de instalații de generare, scoase la licitația pentru oferirea statutului de producător eligibil mare ce urmează a fi organizată în perioada anilor 2024 – 2025

Regulamentul privind desfășurarea licitațiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil va fi modificat

Guvernul a promovat modificarea Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, unul dintre obiectivele amendamentelor a fost de a îmbunătăți mediul investițional pentru sursele regenerabile prin îmbunătățirea și simplificarea procedurii de licitație pentru obținerea statutului de ”producător eligibil mare” pentru a beneficia de schema de sprijin ”preț fix”.

În prezent, la etapa de consultări publice se află proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 690/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind desfășurarea licitațiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil, care vine cu mai multe modificări referitoare la modalitatea de organizare și desfășurare a licitațiilor în domeniul energiei pentru a stimula investițiile în surse regenerabile. Printre modificările care se propun, se numără introducerea licitațiilor în mai multe faze, cu sau fără etapă de negociere, introducerea unei informații mai detaliate cu privire la informațiile și documentele pe care trebuie să le includă documentația de licitații sau creșterea plafonului valorii garanției pentru ofertă și a garanției de bună execuție a contractului. La fel, un alt aspect important pentru atragerea investițiilor în domeniu este faptul că se propune ca la licitații să fie posibilă participarea și a investitorilor străini, iar obligația de a se înregistra ca entitate juridică în Republica Moldova să apară doar în situația în care vor fi declarați câștigători.

Potrivit notei informative a proiectului, modificările propuse la Regulament vor permite crearea mecanismelor de sprijin parțial care să permită Guvernului să promoveze adoptarea surselor de energie regenerabilă fără a dedica fonduri pentru a acoperi costul total al dezvoltării. De asemenea, se va urmări reducerea riscului procesului de licitație, ceea ce va duce la o participare sporită a potențialilor ofertanți la procedurile de licitație și la reducerea costurilor de finanțare. Totodată, va avea loc alinierea calendarului anual de licitații cu planul multianual de licitații al Guvernului, oferind astfel Guvernului un control mai mare asupra viitorului său mix energetic.

Amintim că, potrivit art. 35 din Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile statutul de producător eligibil se oferă producătorului care a câştigat licitaţia pentru oferirea statutului de producător eligibil. Licitația este organizată de către Guvern, care desemnează în acest scop o comisie de licitaţii. Licitația are un caracter neutru din punct de vedere al tehnologiilor și este organizată în conformitate cu Regulamentul privind desfăşurarea licitaţiilor pentru oferirea statutului de producător eligibil.