Trei candidați la studii pentru a deveni procurori și un candidat la profilul de judecător au răspuns corect la toate întrebările din cadrul testului de specialitate și au primit nota 10. Alți trei candidați nu au reușit însă să răspundă corect la cel puțin 50% dintre întrebări și au primit note sub cinci. Cel mai slab rezultat a fost înregistrat de un candidat la studii pentru a deveni procuror, care a răspuns corect doar la 31,5% dintre întrebări. Rezultatele au fost publicate de Institutul Național al Justiției.

Candidații care au obținut nota maximă sunt Dionisie Spînu, Victoria Munteanu și Ion Balanel pentru profilul de procuror, și Victoria Ojog la profilul de judecător. Alți 25 de candidați au obținut note mai mari de 9,5, dintre care opt au răspuns corect la mai mult de 99% dintre întrebări. În total, în competiție au fost admiși 91 de persoane, dintre care trei nu s-a prezentat la test.

Proba scrisă s-a desfăşurat în electronic și a presupus soluționarea a 400 de teste-grilă, la următoarele discipline: drept civil, drept procesual civil, drept administrativ, drept procesual administrativ, drept penal, drept procesual penal, drepturile omului. Rezultatele complete ale testului de specialitate pot fi accesate aici.

Următoarea etapă în concursul de admitere este proba orală, unde vor fi admiși doi candidați pe un loc, din listele separate pentru funcțiile de judecător şi de procuror, aranjaţi în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la testul grilă. În cazul în care, la linia de departajare, ultimii doi sau mai mulţi candidaţi au obţinut aceeaşi notă la testul-grilă, ei vor fi admişi la proba orală.

În context, menționăm că anul acesta în concurs sunt scoase 30 de locuri pentru candidații la funcţia de judecător și 15 locuri pentru candidații la funcția de procuror. Astfel, la următoarea etapă urmează să fie toți candidații care au scris testul grilă. Totuși, pentru a fi înmatriculați la studii, aceștia trebuie să aibă o medie mai mare de opt.