Cetățenii Republicii Moldova cu domiciliul în țara noastră sunt obligați să dețină buletin de identitate de la vârsta de 16 ani.  În același timp, legislația nu reglementează obligativitatea preschimbării actelor de identitate expirate, iar cetățenii nu vor fi amendați dacă nu fac acest lucru. Cu toate astea, fără un buletin de identitate valabil nu veți putea întocmi nici un act oficial (la bancă, notar, primărie), nu veți putea susține examene, ori să vă angajați oficial în serviciu.

Pentru a evita astfel de probleme, Agenția Servicii Publice recomandă să verificați termenul de valabilitate al buletinului de identitate pe care îl dețineți. În cazul în care aveți buletinul de identitate expirat, ori acesta urmează să expire în scurt timp, mergeți la orice centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice, indiferent de locul înregistrării la domiciliu și/sau reședința temporară, și solicitați un buletin de identitate nou.

Acte necesare pentru schimbarea buletinului de identitate cu termen de valabilitate expirat:

buletinul de identitate care urmează a fi schimbat;

documentele de stare civilă (certificat de naștere/ certificat de căsătorie, certificat de divorț). Este important de menționat că prezentarea documentelor de stare civilă nu este necesară în cazul în care nu au intervenit schimbări în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului de la eliberarea ultimului act de identitate. Aceasta se aplică și în situațiile în care informația despre schimbările intervenite în starea civilă și în datele cu caracter personal, precum și despre documentele de stare civilă respective, este actualizată în Registrul de stat al populației. La cerere, persoana poate depune o declarație scrisă pe proprie răspundere în acest sens;

documentele necesare pentru înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară sau, după caz, pentru modificarea, rectificarea sau completarea adresei de domiciliu. Prezentarea documentelor ce atestă dreptul de proprietate asupra locuinței nu este obligatorie, dacă autoritatea competentă poate verifica această informație în Registrul bunurilor imobile;

dovada achitării taxelor şi a tarifelor stabilite pentru eliberarea buletinului de identitate. În cazul în care achitarea taxelor şi a tarifelor a fost efectuată prin instrumentele de plăţi electronice, dovada achitării pe suport de hârtie nu se solicită.

Ce faceți dacă v-a expirat buletinul de identitate atunci când sunteți peste hotare

Pentru a vă preschimba actul de identitate expirat aveți câteva opțiuni:

Adresați-vă la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova (MDOC) pentru a depune cererea de solicitare a noului buletin de identitate (termen de perfectare doar 5 ori 20 zile lucrătoare). Noul document îl puteți ridica direct la misiunea diplomatică unde ați depus cererea, ori puteți solicita livrarea documentului la adresa indicată, utilizând serviciul guvernamental de livrare MDelivery.

Cu prima ocazie, la revenirea în țară, vă puteți adresa la orice centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice și să depuneți cererea de solicitare a actului de identitate. Noul document îl puteți ridica ulterior personal de la centrul multifuncțional, ori puteți împuternici o persoană din Republica Moldova care să-l ridice, în baza unei procuri autentificate de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcţie sau prin împuternicire de reprezentare în baza semnăturii electronice, consemnată în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice.

Recent, la dispoziția cetățenilor a fost pusă opțiunea MDelivery (contra-cost), care permite livrarea documentului perfectat la adresa indicată de beneficiar, în momentul în care acesta a depus cererea de perfectare a noii cărți de identitate.

Actul de identitate poate fi eliberat în următoarele termene, cu achitarea tarifelor aferente:

  • în ziua adresării - 650lei;
  • 1 zi lucrătoare – 520 lei;
  • 5 zile lucrătoare – 390 lei;
  • 10 zile lucrătoare – 260 lei;
  • 20 zile lucrătoare – 130 lei.