Procesul de raportare a obligațiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat de către persoanele care desfășoară activități independente ar putea fi simplificat. Mai exact, Guvernul susține anularea dării de seamă prin care se declară contribuțiile de asigurări sociale de stat. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată anterior în Parlament, iar Cabinetul de miniștri va emite aviz pozitiv.

Mai exact, proiectul propune diminuarea sarcinii de raportare a contribuțiilor de asigurări sociale pentru persoanele fizice care desfășoară activitate independentă. Raționamentele expuse de inițiator în notă reflectă motivul emiterii actului normativ și cerințele care au impus intervenția normativă.

Actualmente, persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, au obligația de a se înregistra în calitate de plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat și de a declara contribuții de asigurări sociale de stat o dată pe an, până la data de 15 ianuarie a anului următor celui de gestiune.

Însă, potrivit prevederilor proiectului de lege, Casa Națională de Asigurări Sociale va ține evidența persoanelor fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul în mod electronic, în baza informațiilor recepționate de la Serviciul Fiscal de Stat prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect). Mai mult decât atât, Casa Națională de Asigurări Sociale va calcula lunar contribuții de asigurări sociale pentru persoanele fizice menționate mai sus și le va înregistra în sistemul de evidență ca obligație față de bugetul asigurărilor sociale de stat.